Dragii mei Introvertiți…

 

Atunci când am cumpărat cartea #GIRLBOSS nu mă gândeam că voi da peste subiecte care să rezoneze cu interiorul meu atât de intens. By the way, vă recomand cartea cu drag! Urmează și recenzia, imediat după ce o voi termina de citit.

 

Capitolul 7 este despre persoanele introvertite. A fost ceva ce m-a scos din cochilia mea, acea bulă de confort în care lâncezesc adesea. Știu că sună ciudat, să scrii pe blog, să te expui și să faci videoclipuri sau vloguri. Se bat cap în cap cu definiția unui introvertit (cea superficială și lumească)…

 

Tocmai de aceea am ales să abordez subiectul. Pentru că nu sunt singura și a fi introvertit nu înseamnă a fi antisocial. Apropo, dacă aveți impresia că antisocial înseamnă ceea ce credeți voi că înseamnă, ar fi bine să vă revizuiți definițiile. Antisocial e una și ASOCIAL e alta.

Pentru cârcotașii care o ard cu „introvertiții sunt antisociali”. De-aia vă evită lumea! De-aia!

 

Am știut că sunt diferită de ceilalți din copilărie. Aveam gașca mea de băieți cu care umblam, și atunci când nu aveam chef de oameni, mă descurcam foarte bine și de una singură.

 

 

Nu am avut niciodată acea nevoie imperioasă de a mă înconjura cu oameni. În schimb, întotdeauna mi-a plăcut să-mi aleg prietenii sau prietenele. Să cunosc persoanele și altfel decât sunt ele în anumite contexte sociale. O regulă de aur a fost să nu fie oameni populari. Să nu dea peste cu aroganță sau să se creadă îndreptățiți în a face diverse lucruri doar pentru că pot. Sigur, asta nu înseamnă cu nu apreciez încrederea în sine, în special pe cei care sunt muncitori. Însă, mulți sunt aroganți și atât. Cu nimic interesanți.

 

Mereu mi-au plăcut oamenii care inspiră calm sau echilibru la exterior, în ciuda faptului că în interiorul lor, au temeri sau insecurități. Care te văd și pe tine, în lumea lor. Și neapărat să le placă animalele, chiar dacă nu au unul.

 

Cei introvertiți sunt mai sensibili

 

Mult timp asta pentru mine a fost un reproș sau ceva negativ, inclusiv în familie. Mi-a luat multă vreme să-mi dau seama că a fi sensibil nu-i un defect. Din contră!

 

Atunci când un animăluț era lovit sau chinuit, mereu săream să-l apăr. La fel și cu copii care pățeau asta atunci când eram mici. Și o vreme am încetat să fac asta, în interiorul meu crezând că poate mă identific prea mult cu victima și voi deveni și eu la rândul meu, o victimă.

 

A trebuit să devin adult și să trec prin diverse pentru a realiza că de fapt sunt un om echilibrat, puternic și a face față unei situații în care cineva este violent sau se comportă urât implică curaj, în primul rând. Apoi mi-am dat seama că pot media diverse momente și le pot evita. Sau îmi pot da seama dacă un om este suspect sau se comportă diferit.

 

A fi sensibil înseamnă a ști să asculți, a fi atent la ceilalți și a rezona cu problemele lor. A înțelege prin ceea ce trec și a veni cu sfaturi sau soluții. Inclusiv a înțelege că aceștia nu sunt obligați să le urmeze.

 

Gradul de empatie al unui introvertit ajută să creeze relații autentice la locul de muncă. Cei care sunt introvertiți sunt manageri mai buni, mai serioși și reușesc să ajungă în top tocmai datorită calităților lor, a răbdării și a faptului că recunosc valoarea umană și știu bine cum să îi motiveze pe ceilalți.

 

Un introvertit nu va fi niciodată obsedat de putere, de bani și alte nimicuri. Va fi obsedat în schimb de ceva ce a zis sau a făcut în trecut și va derula acea casetă stricată, ori de câte ori va găsi un moment de liniște…

 

 

Introvertiții sunt mai slabi la învățătură

 

Eu am avut note mici, am fost o elevă de nivel mediu adesea spre mic. Și nu mi-e rușine să o recunosc. De multe ori nu răspundeam la oră, nu ridicam mânuța sus și nu simțeam nevoia să fac același lucru ca ceilalți copii. În special temele și lectura obligatorie.

 

Nu mi-a plăcut niciodată să stau în fața clasei, să vorbesc despre lecția învățată sau să recit la serbări (ba chiar am fost traumatizată la serbarea de final din școala generală atunci când mi-am uitat versurile și am fugit plângând în brațele alor mei de față cu toți părinții, colegii și educatoarea)

 

Chiar dacă învățasem și știam toate răspunsurile, nu doream atenție. Nu voiam să mă ridic în picioare și toți ochii să fie asupra mea. Îmi plăcea să trec neobservată.

 

Din păcate sistemul de învățământ de la noi îi favorizează pe extrovertiți și nu oferă soluții echilibrate pentru toată lumea. Partea bună este că puțin din ceea ce faceți la școală va conta cu adevărat în societate sau la viitorul loc de muncă. Și asta nu înseamnă că nu veți ști să vă descurcați sau că nu ați învățat nimic.

Experiențele pe care le acumulați și tot ce învățați va fi pus în valoare. Doar că veți alege voi cum, unde și de ce.

 

Interacțiunea cu ceilalți

 

Uneori îmi este foarte greu să vorbesc la telefon. Dacă trebuie să sun undeva, îmi trebuie o zi pentru a mă pregăti psihic și apoi poate a doua zi voi suna. În caz de urgență.

 

Sună stupid, știu. Însă atunci când ești introvertit ai o teamă inexplicabilă de astfel de interacțiuni. Ți-e teamă de ce cred ceilalți despre tine (atunci când spun ceilalți, cel puțin în cazul meu mă refer doar la cei apropriați și la cei care țin). Astfel de gânduri te țin constant paralizat și uneori trec zile la rând înainte de a face ceva pentru a depăși momentul. Chiar dacă momentul este unul cât se poate de închipuit.

 

Anulezi ceva în ultimul minut, deși știi că nu e OK. Te epuizezi psihic gândindu-te că cei din jur au o părere proastă despre tine, că ai dezamăgit sau că din cauza ta s-a întâmplat ceva anume.

 

 

Anxietatea și depresia te prind de ambele mâini și te duc pe tărâmuri diferite, ai vrea să depășești clipele dificile, dar uneori nu ai suficientă energie.

 

Cu toate astea, avem momente în care ne bucurăm să putem interacționa cu ceilalți. Există multe mituri legate de introvertiți: că nu le plac oamenii în general sau că se simt ciudat în public și că nu le place să vorbească în public.

 

Însă dacă avem un grup de oameni cu care ne identificăm, cu care avem lucruri în comun și care să ne reprezinte, socializăm și interacționăm intens. Spunem glume, vorbim și râdem, ca toți ceilalți.

 

Sigur, nu se va întâmpla peste noapte. Și eu am refuzat vreo 3 – 4 BlogMeet-uri până să ajung în grupul bloggerilor olteni, să cunosc oameni mișto și să prind mai mult curaj, ca blogger. Pentru mine a fost un moment important în viață, poate alții l-ar privi cu mai multă detașare, ca pe un fleac.

 

Încă îmi este teamă că nici unul dintre acești oameni nu mă place, dar trec peste teama mea și anxietatea de a interacționa sau de a spune ceva supărător, pentru că îi plac atât de mult pe ei, încât asta depășește cumva negativitatea din interiorul meu. Îmi place când sunt alături de ei, învăț de la ei și îmi place să socializez cu ei.

 

E cool să descoperi oameni cu care ai lucruri în comun. După ce am scris propoziția asta o să meditez de-a lungul vieții mele, cum am spus cool, deși nu mai este cool să folosești cuvântul cool. Ca să vă faceți o idee clară despre ce înseamnă a fi introvertit.

 

Introvertiții nu vorbesc mult

 

Eu sunt genul de introvertit care e în stare să umple fundalul cu multă taină. Și nu neapărat de calitate. Însă am prieteni sau prietene cărora nu le place să vorbească mult. Și e OK!

 

Sunt oameni care simt nevoia să audă pe toată lumea vorbind, să interacționeze neapărat cu toți și uneori li se întâmplă o adevărată catastrofă dacă sunt cu cineva mai tăcut la o masă sau într-un colectiv.

 

Vai și amar de liniștea interioară a persoanei respective! Trebuie musai să zică ceva, în acel moment, altfel toți pruncii care stau să se nască, nu se vor mai naște!

 

Am asistat la scena asta de atâtea ori că mi s-a acrit!

Fraților, lăsați oamenii să vorbească atunci când au chef să o facă. Dacă n-au chef, crede-ți-mă că tot la fel răsare și apune soarele. Nu șade nimic în loc. Nici măcar voi.

 

Păstrați microfonul invizibil la voi și dacă întâlniți vreodată un om care privește mai mult decât vorbește, nu-i scoateți ochii că n-a zis nimic. Inteligent este să-i faceți să vorbească fără să-și dea seama. Puneți întrebări legate de subiectul în discuție fără să subliniați evidentul. Veți fi plăcut surprinși să aflați că astfel de oameni vă ascultă și vă înțeleg.

 

 

Introvertiții sunt timizi

 

Nu de puține ori am dat peste un prost care a interpretat tăcerea mea drept timiditate și a crezut că mă poate ofensa. Unii s-au legat de modul în care merg, de cum vorbesc sau au încercat alte tâmpenii josnice pentru a obține reacții de teamă. S-au ales cu o surpriză frumoasă.

 

Nu subestimați niciodată înjurăturile creative ale unui introvertit!

 

Și nici faptul că a tace înseamnă că te vei lăsa călcat în picioare cu prima ocazie. Eu sunt genul de om care într-o situație dificilă, atac prima. Asta în cazul rar în care n-am observat de la bun început că am de-a face cu un idiot și m-am retras demult din schemă și l-am lăsat pe soare cu buza umflată.

 

A subestima pe cineva e o greșeală imensă, în general. Cu atât mai mult când vine vorba de o persoană tăcută. Asta nu înseamnă că acei oameni trebuie să-ți suporte ție piticii de pe creier sau că nu știu nimic. Din contră. Sunt buni observatori și din fericire, gândesc înainte de a vorbi. Vin cu filtru inclus!

 

Gradul de energie al unui introvertit depinde și de interacțiunea cu cei din jur. Adesea după ce ies în oraș sau la diverse evenimente, îmi iau un timp să stau singură și să îmi reîncarc bateriile.

 

Acest sentiment de solitudine pozitivă este ceva cu care m-am obișnuit de mică. Poate și pentru că am fost singurul copil al familiei și atunci când nu aveam pe cineva cu care să mă joc, mă jucam singură. Îmi cream propria mea lume! Desenam, scriam, îmi imaginam diverse scenarii și nu mi-e rușine să recunosc, vorbeam singură.

 

Azi sunt la fel! Copilul din mine a supraviețuit presiunii vieții de adult. Singurul lucru pozitiv este că am posibilitatea de a împărtăși cu voi toate creațiile mele. De vorbit nu mai vorbesc singură, ci cu pisicile sau câinii mei. Am avansat!

 

Un lucru bun pe care l-am constat a fost că nu am nevoie de validare din partea celorlalți. Știu, este o oarecare contrazicere aici, cu ceea ce am spus mai sus. Dar chiar și așa, noi suntem cei mai duri critici ai noștri. Avem o voce interioară care nu ne lasă până nu ne face peri albi! Dar tot din interiorul nostru vine puterea de a merge mai departe și de a depăși diverse momente.

 

Astfel că, de fiecare dată când am avut de-a face cu un nașpet, un bully sau troll, am râs de mi-au sărit piticii pe interior (bine uneori și pe exterior) mi-am luat un moment de reculegere și i-am compătimit, apoi mi-am văzut în continuare de viețișoara mea.

 

Ca introvertiți știm bine să apreciem relațiile cu cei din jur. În special cele care se bazează pe întrajutorare, înțelegere, chestii utile și nimic superficial.

 

Și noi avem limite! Ca acele pancarte de la proteste unde scrie că totul a ajuns atât de rău încât au ieșit Introvertiții în stradă… Ei bine, așa e.

 

Avem un grad de toleranță crescut pentru unele lucruri, dar și atunci când se umple paharul, devenim mai extrovertiți decât pot fi extrovertiții în situații extreme.

 

Aceeași logică o putem aplica și atunci când ne găsim un cerc de prieteni care să ne înțeleagă. Avem glume, fler, știm să flirtăm dar la modul inteligent, știm să dăm sfaturi și cum să le dăm ca să nu pară că ne băgăm în viața altora, ci mai degrabă venim cu sugestii și ascultăm intens.

 

Iar toate aceste defecte închipuite, sunt de fapt, calități de preț! Nu fiți prea duri cu voi înșivă și trăiți viața la maxim. Fie că alegeți să socializați sau să rămâneți în confortul casei voastre. Sunteți super așa cum sunteți!

Comments

comments