casa de cultura traian demetrescu personal videos

Primul meu vlog

 

Se fac unsprezece luni, în curând va fi un an de când am început să fac vlogging.  Experiența este una diferită, la început a fost foarte greu să vorbesc, să conștientizez faptul că mă adresez multor persoane, care se vor uita la mine. Apoi, mi-am dat seama că cei care îmi sunt privitori sunt la început prietenii mei, cei din jur care mă cunosc cât de cât. Astfel, din dorința de a fi aproape de ei, unii fiind peste hotare, am început să comunic mai mult.

 

De ce m-am apucat de vlog? Pentru că am vrut să strâng oarecum tot ce mi se întâmplă mie special, mai bun sau diferit, în secvențe video. Să păstrez acele momente importante și să dau ocazia celorlalți să fie alături de mine.  Încerc să fac în așa fel încât să mă rup de dificultăți, de tot ce se întâmplă tragic și să le arăt că există oameni buni. Că trebuie să ne bucurăm de ei, de prieteni, de clipele când un străin se poartă frumos sau viceversa. Pe scurt, să vedem partea plină a paharului.

 

Anul acesta a fost unul greu, trist, dar m-am simțit foarte puternică. Am primit energie pozitivă de la mulți oameni din jurul meu. Ei mi-au fost sprijinul. Și le mulțumesc!

 

Primul meu vlog a fost despre un eveniment important în viața mea. Prima mea expoziție, au fost ilustrații la care am lucrat de mult timp și am avut norocul ca oameni speciali să țină seama de faptul că ele merită expuse. Alături de mine au fost cei de la TRADEM și Bloggerii Craioveni, pe care desigur, îi veți vedea mereu în vlogurile mele.

 

Emoțiile au fost foarte mari. Și acum am emoții atunci când deschid camera și încep să filmez. Pentru că treptat, privitorii sunt din ce în ce mai mulți și vor fi și mai mulți. Realizez că poate ar trebui să mă port într-un anume fel, sau poate că fiecare are diferite așteptări și până la urmă, încerc să fiu eu. Pentru că țin mult la ceilalți și nu mi-este teamă să fiu nemachiată, să fac o glumă mai blondă (așa cum sunt eu) sau să vorbesc mai diferit când mă adresez animăluțelor mele. Cine are animale știe că uneori le alintăm cu o voce special concepută pentru ele. Este by default.

 

Nu aș fi putut face asta dacă nu aveam o cameră bună, iar pe viitor vreau să investesc în asta, pentru că îmi place. Tehnologia avansează și apoi, sunt cu ochii pe profesioniști pentru a face diferențele. Vreau lumini, o cameră mai bună şi alte detalii care fac sunetul să fie mai clar. Am atins doar o porțiune mică din ceea ce vreau și pot să fac. Vreau mai mult. Pot mai mult.

 

Până la urmă, suntem cu toții diferiți. Și imortalizăm diferite clipe care le considerăm importante și pe care le revedem cu drag, indiferent de format. Voi ce momente speciale ați imortalizat? Fie că este vorba de foto, video sau audio! (Eu am păstrat și înregistrarea audio a colegei mele de liceu care ne spunea o rețetă asiatică, așa că nu vă fie teamă, nu sunteți singurii!)

cum m-am lăsat de fumat
motivational personal

Cum m-am lăsat de fumat, un articol care sper să te ajute

Cum m-am lăsat de fumat, un articol care sper să te ajute. Am ales să vorbesc despre asta pentru că se tot discută pe facebook în diferite grupuri despre interzicerea fumatului în spații precum restaurante, bar-uri sau cluburi (discoteci, înțelegeți voi). Și mi se pare un subiect interesant.

O să încep prin a povesti cum m-am lăsat de fumat, ca apoi să vă spun și în ce tabără mă așez. Probabil, cei care mă cunosc puțin, știu deja. Unii poate intuiți…

Cum m-am lăsat de fumat, un articol care sper să te ajute

M-am lăsat de fumat acum vreo șase ani, să zic. Poate mai mult, zic mai puțin decât să risc să exagerez. Am făcut-o pentru mine, în primul rând.

Cum m-am lăsat de fumat și lucrurile care mi-au displăcut:

Nu îmi plăcea deloc ideea că există ceva după care să-mi ghidez obiceiurile? Țigara de dimineață, țigara de la cafea, fumatul împreună cu alții, fumatul de nervi… făcusem câte un obicei pentru fiecare situație.  Și fumatul era un fel de chestie psihologică de care mă legam. Știți cum sunt cei cu comportament obsesiv – compulsiv? Cam așa. Trebuia să fumez. De ce?

Ce anume mă frustra? Ce anume mă deranja de mă aruncam în acele țigări. Era ceva ce mă ținea prizonieră și țigările nu erau scăparea. Erau alinarea de moment, minciuna. Erau acceptul meu pentru neputiința mea.

EU sunt mai mult decât lucrurile din exteriorul meu.

Îmi displăcea de asemenea că miroseam. Îmi mirosea părul, îmi mirosea pielea și de asemenea, era diferit și modul în care transpiram. Simțeam diferența asta at când eram lângă alți oameni. Iar combinația alcool și tutun, făcea respirația să pută îngrozitor. Urât de tot, ofilirea plantelor și moartea albinelor, gen.

Îmi displăcea că trebuia tot timpul să îmi aranjez geanta, portofelul sau orice lucru, ca să am țigările la mine. Era să zic o înjurătură…

Mai presus de tot, observam că banii mei se duc pe porcăriile alea.

Pentru că organismul meu se obișnuise cu nicotina și sinceră să fiu, nu mai fumam de plăcere, fumam ca rutină. Ca spălatul pe dinți.

Motive legate de cum m-am lăsat de fumat:

M-am lăsat pentru că știam cum este maică-mea. La patruzeci de ani nu avea bani să-și pună dinții căzuți datorită țigărilor. Restul dinților galbeni și cearcăne maroniu închis în jurul ochilor.

M-am lăsat pentru că aveam vârfurile unghiilor galbene. Știu, foarte inestetic.

M-am lăsat pentru că nu îmi doream să-i îmbogățesc pe alții din naivitatea mea. Decât să le îngreunez buzunarele, prefer să-mi fac viața mai frumoasă. Am avut alte priorități. Poate că știu să mă prețuiesc pe mine la adevărata valoare sau poate că nu mi-a plăcut să-mi bat joc. Alegeți voi.

M-am lăsat pentru mine. Simt că misiunea mea aici nu este să fiu prizoniera unui viciu, chiar dacă este ales de mine. Dacă am frustrări, merg către ele cu toate armele mele. Ce se poate întâmpla rău? Nimic nu este mai rău decât MOARTEA, așa-i? Moartea nu este finalul.

Așadar, hai către tornadă. Să vedem din mijlocul ei tot ce ne deranjează și să aplanăm vârtejul. Să aranjăm lucrurile la locul lor. NIMENI nu poate face asta în locul nostru.

Cum m-am lăsat? Am înlocuit fiecare țigară cu ceva palpabil sau cu experiențe.

Am părăsit job-uri care nu erau pentru mine, am lăsat oameni în urmă. Și nu regret. În viață nu vom stagna niciodată, chiar dacă aparent așa pare. Însă esențialul este să alegem lucrurile care ne fac bine. Vom suporta consecințele acestora. Vom suporta consecințe oricum. Doar că unele sunt mai ușor de dus decât altele.

În loc de țigări mi-am luat bilete la teatru, am călătorit, mi-am cumpărat haine sau cosmetice. Lucruri pe care le vedeam în fața mea, care îmi plăceau și de care aveam oarecum parte și înainte. Doar că schimbasem placa. Erau mai calitative și simțeam asta chiar pe pielea mea.

Cred că aici a fost esența. Avem nevoie de chestii palpabile. Am investit în mine, în arta mea. În ustensile și lucruri frumoase. Și da, poate pe moment se vede o bucățică infimă din toate astea, dar după, simți că ai luat o decizie ce ți-a schimbat viața în bine. Nu e una monumentală, dar e a ta.

Ideea că odată ce te-ai lăsat de fumat, te îngrași este una eronată. Nu m-am îngrășat deloc. Nu doar că sunt la fel, dar mă simt mult mai bine.

Dacă mi-ar fi cerut cineva să nu mai fumez în spații publice, aș fi făcut-o.

I-am respectat tot timpul pe ceilalți, pentru că la rândul meu și eu cer respect. Și nu mi s-ar fi părut o chestie atât de greu de făcut. Ba chiar, ar fi fost o oportunitate în plus să răresc fumatul și să-mi ocup timpul cu altceva. Este și o chestiune de atenție și acțiune. Să ai tot timpul ceva de făcut, pentru a nu-ți aminti. Și de aici, deja ai urcat cu o treaptă în sus. Pentru că deja bifezi ceva palpabil.

Nu cred că barurile, restaurantele sau cluburile vor fi goale pentru că nu se fumează în ele. Pentru că doresc să îmi schimb atitudinea, ieri am întrebat într-unul dintre localurile mele preferate (Celentano) dacă se fumează. Atunci când mi s-a spus că da, am făcut cale întoarsă. Am avut ocazia să fac comandă pentru acasă. Am câștigat la buzunar.

N-am plătit prețul de restaurant, iar chelnerul și-a pierdut bacșișul de la mine în seara aceea. Poate o nimica toată, dar două persoane, trei persoane, când deja se fac zece-douăzeci, credeți-mă că se simte. Și atunci, te schimbi. Nu neapărat pentru că simți că tu ești în neregulă, sau pentru că vrei să fii civilizat, ci pentru că, desigur, interesul este banul.

Apoi, am constatat-o și acasă.

Mâncarea este mult mai bună dacă nu-i îmbâcsită în fum. 

O simți la miros, la gust. Este o altă senzație când un restaurant este încărcat de mirosuri fine, mâncăruri și condimente și alta este să intri și să ți se oprească respirația în gât. Să nu-ți dai seama a ce pute exact.

Ce plăceri să mai ai dacă nu fumezi sau bei? Multe. Cum ar fi ca în locul acestei întrebări, să descoperiți și singuri? Ca să nu râd intens, o să aveți alte performanțe, în tot ce vă propuneți!

Sper să avem și noi în curând o lege bună în privința asta. Dacă nu, vor continua să câștige alții de pe urma naivității altora. Atât. Nimic nu se va schimba.

Nu știu dacă articolul meu este unul scurt sau prea complex. Decideți voi. De data viitoare, gata cu subiectele serioase! Revenim la “oițele” noastre. I PUP YOU!