Săptămâna trecută mi s-a oferit ocazia să gust siropurile YO. Știam că împlinesc 60 de ani de existență și cum mie îmi plac brand-urile cu tradiție, am zis da clar. Nu mai gustasem sirop de foarte mult timp, nu vă mint aici, cred că eram copil și ai mei nu își permiteau suc așa că the next best thing, era siropul cu sifon.
Vremea a trecut, banii nu mai sunt așa o problemă și eu uitasem de siropuri până acum! Nici nu mă gândeam până ce nu le-am primit și am început să le folosesc. Sigur, au venit cu un mic îndrumător de cocktailuri alcoolice, dar cum eu nu am avut la îndemână nimic alcoolic, am folosit doar fructe. Și mi-a ieșit cel mai perfect smoothie din câte există! Trebuie să încercați!
Partea care m-a frapat pe mine este că au exact același gust ca și siropurile copilăriei mele. Și mulți dintre noi știm cât de greu este să obții ceva la fel de bun ca atunci când lucrurile chiar se făceau cu dedicație și implicare, pentru oameni. Aici este esența!
Siropurile YO conțin fructe atent alese și sunt produse în Austria după o rețetă specială.
Au un recipient cu o formă atrăgătoare, slim și foarte rezistentă. La început mi s-a părut că sunt din sticlă, dar m-am calmat, pentru că eu sunt mai clumsy de fel și mereu scap borcane și sticle pe jos. Dar în ceea ce privește siropurile YO sunt asigurată! Oricât ar scăpa au recipient foarte sigur și care se sigilează foarte bine.
Eu am primit două siropuri: zmeură și soc. Dar am înțeles că ele vin și în alte arome: de coacăze negre, fructe de pădure, cireșe, căpșuni sau multivitamine! Yum yum!
Pentru smoothie am folosit YO cu zmeurică. Mi-a plăcut pentru că ingredientele le aveam deja și siropul urma să întețească aroma și să îi dea savoare. Am folosit fructe precum zmeură, banane și coacăze, le-am pus în blender împreună cu aproximativ jumătate de pahar de YO nediluat cu apă. Cred că Yo salvează situația dacă folosiți mai ales fructe congelate, ca mine, pentru că nu este încă sezonul pentru unele dintre ele și nu toate sunt coapte în totalitate.
Siropul YO îndulcește situația!
O să folosesc și YO cu soc, în special pentru limonade! Combinația perfectă!
Siropurile YO pot fi folosite și la deserturi (clătite, de exemplu), dacă preparați băuturi reci sau calde și vreți un plus de savoare! Și cum știți deja, se folosesc pentru cocktail-uri alcoolice și non-alcoolice.
În caz că aveți chef de ceva bun, le găsiți în Auchan, Cora, Mega Image sau Kaufland. Sigur că sunt și pe facebook și online!
Motive de sărbătoare zic eu! Smoothie-urile de obicei nu le beau singură. Fac două sau trei și le beau cu bunica mea sau cu prietena. Orice ocazie de a fi împreună cu familia, pentru mine este motiv de sărbătoare! Urmează și o postare despre asta!
Până atunci, Aniversare frumoasă, dragă YO și mulțumesc pentru ocaziile minunate de a-mi face prietenii și familia fericiți!
[…] medie de lichid. Altfel fac piure de fructe și legume în loc de smoothie… Cum vă spuneam și în primăvară, folosesc siropurile YO sau un suc natural de fructe, cum ar fi de portocale sau […]