Rochii de toamnă, pentru că da, a venit sezonul rece și odată cu acesta facem acea trecere interesantă de la materiale mai subțiri și cu mâneci scurte, la materiale mai groase și mâneci lungi. Detalii importante desigur!

Nu este nici un secret că rochiile BonPrix îmi plac la nebunie! Îmi este foarte ușor să-mi găsesc măsura mea și au o multitudine de variante! Din tricot, rochii romantice cum este a mea, rochii de toamnă sau rochii pentru ocazie. Rochia de vara trecută o port în continuare, chiar dacă este din material subțire. Am o jupă perfectă, care nu se observă pe dedesubt și de asemenea, o port pe deasupra cu puloverul meu de la BonPrix. Sunt perechea perfectă!

Dacă vreți să vedeți combinația dintre rochia din vară și puloverele mele de la BonPrix, vă puteți uita la cel mai recent videoclip de pe canalul meu de youtube. Acolo am pus câteva ținute de toamnă, care să vă inspire. Ținute marca BonPrix desgiur! Căci despre ei vorbim.

Tot acolo depănăm amintiri despre brandul BonPrix, evident că am foarte multe și cum v-am plictisit cu ele în fiecare postare, am zis că de data aceasta să le mai pun și în format video. Pentru diversitate. De asemenea, nu uitați de subscribe la canalul meu de youtube! Ca să mai facem videoclipuri cu ținute BonPrix, nu de alta!

rochii de toamna

Rochii de toamnă cu BonPrix, o alegere florală și romantică

Hai să vă povestesc puțin despre rochița aceasta, tomnatică și romantică. Am ales-o din câteva care mi-au făcut cu ochiul. Și au fost multe! Deci a trebuit să gândesc bine alegerea și iau în considerare elementele rochiei și croiala. Ideea mea era să aleg o rochie deosebită, care să nu se regăsească în garderoba mea, ca stil sau pattern.

Ce mi-a plăcut la ea este combinația de pliseuri și volane. Volane subtile, însă cu o latură romantică, sau cel puțin la asta mă duce gândul. Mânecile au și ele acele pliseuri și sunt ușor evazate. Nu exagerat de evazate, ceea ce mi se pare foarte interesant, pentru că păstrează cumva și note moderne.

rochie BonPrix

Rochii de toamnă romantice, categoria perfectă pentru rochia aleasă de mine.

Are un decolteu interesant această rochie. Un decolteu în V, pe care nu l-am mai întâlnit la late rochii de toamnă. Este ușor adânc, însă fără să cadă în vulgar. Mi se pare un detaliu foarte plăcut și feminin.

De asemenea, rochia este ușor amplă. Ea este mulată pe zona pieptului, ca apoi să cadă lejer și frumos în jos. Așadar, este o rochie perfectă pentru cina în familie, pentru că ascunde foarte bine un food – belly. Sau un baby belly, de ce nu? Este genul de rochie versatilă, nu doar romantică și feminină.

Nu are un fermoar sau ceva, se ia pe corp pur și simplu. Materialul este fin, nu exagerat de grosuț. Poate fi nu doar una din acele rochii de toamnă, cât și o rochie de tranziție. Poate fi purtată și în primăvară.

Patternul floral o fac foarte diafană. Florile sunt mici, discrete, răspândite de-a lungul rochiei cât să mențină interesul. Eu am ales să o combin cu elemente simple, care să-i evidențieze frumusețea. Cum ar fi un cardigan.

cardigan BonPrix

Cardiganul tricotat în nuanța roz melanj

Îmi doream un cardigan de ceva vreme și mi-l imaginasem fix cum este acesta. Lărguț, pentru că îmi place comoditatea și să mă pot mișca în voie. Îmi place să port un pulover pe sub cardigan fără să simt că mă strânge. De aceea mi-a fost ușor să-l aleg cu o mărime mai mare.

Mi-a plăcut mult de tot croiala sa, modul în care sunt aranjați nasturii și cum are deschiderea gulerului din zona decolteului. Este ideal de purtat inclusiv în alte sezoane, fiind o piesă versatilă. Și chiar dacă am deja alte cardigane pe care le ador, aceasta a intrat direct la piesele favorite. Nuanța sa este una plăcută, finuță.

Acest cardigan vine și în nuanță de gri, dar deja aveam unul gri. Așa că am ales nuanța roz melanj nu doar pentru că o ador, ci și pentru că nu aveam un cardigan în această nuanță. Cumva a fost alegerea perfectă!

cardigan toamna

Materialul este foarte fin, firele sunt bine lucrate, în sensul în care sunt legate bine, nu au spații între ele. Am constatat adesea că la unele pulovere sau cardigane din tricot, croiala sau modul în care sunt tricotate, lasă spațiu între fire. Și le face să pară ieftine și lipsite de sens. Un pulover sau un cardigan prost realizat nu doar că n-are scop, nu și-l îndeplinește, pentru că nu îți ține de cald, dar nici nu mi se pare atrăgător din punct de vedere estetic.

Aici nu este cazul, tricotul este unul foarte bun, nu există spații ale materialului și croiala este excelentă. Sunt foarte încântată de el și sunt sigură că voi avea nenumărate ocazii de a-l purta!

BonPrix accesorii

Accesoriile BonPrix

Nu putem avea rochii de toamnă fără accesorii potrivite. Și ce îmi place foarte mult la acest set de coliere aurii, este faptul că vin separate. Așadar nu se încurcă ușor și de asemenea, pot fi purtate separat. Dacă ai unul preferat sau dacă ai un pulover pe gât să zicem, la care s-ar potrivi un colier mai jos de linia gâtului.

Acesoriile BonPrix sunt foarte rezistente. Nu este primul meu colier de acest tip și pe cel vechi îl am de aproximativ doi ani. Metalul din care este confecționat este încă în condiție foarte bună. Alte accesorii BonPrix sunt gențile lor, pe care le puteți descoperi în alte postări și care îmi sunt foarte dragi.

accesorii BonPrix

Cît despre încălțămintea BonPrix este de prisos să vă povestesc. Am foarte multe perechi de cizme, botine sau adidași de la acest brand și pot spune că au o calitate pe care n-am întâlnit-o la alte branduri, dedicate confecționării de încălțăminte. În primul rând mi-am găsit întotdeauna ceva pe mărimea mea și în al doile rând, încălțămintea este foarte comodă. Nu mi-a provocat niciodată bătături

Așadar o recomand cu căldură! *wink wink* apropo de asta să știți că la ei veți găsi și foarte multe cizme sau botine îmblănite, în caz că vă pregătiți de iarnă!

catalog BonPrix 2010

Cataloagele BonPrix

Profit de acest moment fain să vă arăt un catalog din 2010. Am amânat postarea aceasta și cumva parcă s-au aliniat astrele să găsesc la Arad, acest catalog BonPrix vechi de un deceniu. O să-l răsfoim împreună pe InstaStories la un moment dat. Mi se pare nostalgic și sunt foarte încântată că l-am găsit. Îl voi păstra ca pe o mică comoară!

Apropo voi păstrați aceste cataloage? Eu dacă nu le păstrez în întregime, decupez imaginile care simt că mă inspiră. Pentru că în aceste cataloage de la BonPrix găsesc unele ținute foarte potrivite și care îmi plac.

Xaara Novack

Acestea fiind spuse, eu vă urez un început de noiembrie minunat! Cu multe achiziții noi, de la BonPrix desigur, pentru că au foarte multe chestii faine de toamnă. Și un lucru pe care mi-l doresc de la ei, poate am noroc iarna aceasta, este un set de lenjerie de pat cu tematică de Sărbători. Au niște lenjerii faine! S-ar potrivi de minune cu perdelele pe care le am de la ei.

Mno. Nu vă mai rețin. V-am pupăcit!

Comments

comments

avatar
Despre Xaara

Bloggeriță din 2009, artist mâzgălitor încă din copilărie devenit art terapeut ca adult. Mămică a 9 pisici și 2 câini, toți de rasă nobilă adoptabilă.
Mă poți susține apăsând butonul din dreapta și poți face o donație către mine. Banii sunt investiți în boabe pentru blănoși, materiale pentru sesiunile de art terapie cu copii sau în a plăti hosting-ul acestui blog.
Mulțumesc oricum pentru vizită și te mai aștept!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.