Take, Ianke şi Cadîr, ceva mai diferit decât pe DVD, căci aşa l-am privit prima oară. Replicile au fost pe măsură, umorul dublat de pauze silenţioase cu subînţeles care parcă pe disc lipsesc.  Şi să nu uit de public, neaşteptat de deschis. Nu s-au abţinut de la aplauze între replici când ceva le-a fost pe plac oamenilor.   Mie mi-a plăcut la culme ironia adusă politicii, prin mijlocul artei, căci şi asta e un mijloc de a ironiza ceea ce recunoaştem cu toţii drept hidos. Dar până şi hidosul

Aveam chef de un film diferit, care să fie japonez și nu prea. Îmi plac genul acesta de filme, dramatice, cu lecții de viață care te surprind cu finalul lor. Fiecare moment are o însemnătate aparte și încerci să vezi dincolo de amănunte.   Kirschblüten – Hanami | Flori de cireș   Tot timpul ne imaginăm că cei pe care îi avem alături sunt veşnici, printr-o împotrivire mistică cu destinul. Pierderea lor ne trezeşte la realitate. Am pierdut timpul degeaba, în egoismul nostru, sau ne face să ne pierdem alături

  De data asta am avut un ceai cald şi biscuiţi lângă mine, dar şi alt gen de companie. Din toate filmele privite, doar unul mi-a fost pe plac. Nu ştiu dacă sunt eu o persoană mai pretenţioasă, sau…chiar au fost filme slabe. Nu sunt critic, ci un privitor, de fapt, cineva căruia îi plac filmele cu fantome şi demoni. Văd destul sânge odată pe lună, mai horror decât aşa ceva nu-i nimic.   Iată ce am privit:   The Echo (2008) Un deţinut care este eliberat din închisoare se

  L-am început cu scepticism, dar la final s-a dovedit că a meritat. La început am râs cu greu, aproape deloc. În schimb m-au atras protagoniştii.   Serial de comedie: How I met your mother   Tânărul arhitect Ted Mosby se îndrăgosteşte pe neaşteptate de Robin, o prezentatoare TV. Îşi declară iubirea încă de la început, fervoarea şi nebunia sa de stalker o îndepărtează pe presupusa aleasă. Dar ajung la un armistiţiu, continuând să fie prieteni.   Robin se integrează perfect în viaţa lui Ted. Nu este singura, căci acesta

  Încă o carte scrisă de Jeanette Winterson și adăugată la recenziile mele! Asta pentru că mi se pare o autoare foarte bună. Scriitura ei duce puțin către Haruki Murakami. Această carte este însă diferită, fiind o autobiografie.   Portocalele nu sunt singurele fructe   Despre roman se zice că este autobiografic, autoarea vorbeşte la persoana întâi, dar face acest lucru în toate romanele ei, aşa că acesta împleteşte realitatea cu ficţiunea destul de bine. Am regăsit pasaje care mi-au amintit de alte pasaje, ale altor autori. Asemănător ideea că

CHIPAROSUL 25 ian – 3 februarie, 26 iulie – 4 august Are multă prestanţă, chiar dacă pe alocuri se întâmplă să fie necizelat. Se mulţumeşte cu puţin. Se modelează în funcţie de circumstanţe. Poate trăi în orice fel de condiţii şi va fi fericit. Se dispensează foarte bine de cel mai elementar confort. Precoce, va zbura de tânăr cu propriile-i aripi. Nu vrea decât propria sa fericire. Îndepărtează tot ce i-ar putea aduce probleme inutile. Îi plac plimbările la ţară, vânătoarea, pescuitul, animalele. Detestă singurătatea, el se organizează astfel încât

1 59 60 61 62 63 64 Page 61 of 64

Search stories by typing keyword and hit enter to begin searching.